
letra de muza - stres
[strofa 1: stres]
ceva mă strigă, iau stiloul, călimara
foaia goală și vioara, toba, basu’ și chitara
pe-unde-aș fi, în toată țara, toată iarna, toată vara
toată toamna, primăvara, scriu într-una, o iau ra-ra
muza mea mă scoală noaptea-n toi
cel mai mult îmi place noaptea-n doi
fumăm și apoi, toată noaptea, noi
scriem dragoste, război, le punem noaptea-n foi
îmi știe trecutul, ca pe-al ei
ne știm de-o viață, dar parc-au trecut trei
hei, știe ce-mi place, de ani grei
și eu știu că-i place să se joace, când dau play
[refren: kepa]
taci, nu mai vorbi neintrebată
dac-ai ști tu ce te-așteaptă
tu mă duci pe culmi înalte
te ascult, te-nțeleg, doar tu mă duci departe
taci, nu mai vorbi neintrebată
dac-ai ști tu ce te-așteaptă
tu mă duci pe culmi înalte
te ascult, te-nțeleg, doar tu mă duci departe
[strofa 2: stres]
ne-ntâlnim și citim la librărie
mângâieri, copilărie, gesture fine, fantezie
îmi ține speranța vie, pun serios pe hârtie
aroma mea de poezie, fix aromaterapie
și o dau, cât se poate de aromat
pe birou sau în pat, mai rapid, mai sacadat
cum mă pun, așa o fac: în picioare sau culcat
agresiv, dar m-am calmat, că eu sunt mai delicat
nimeni nu o face, cum o fac eu
nimeni nu o place, cum o plac eu
vocea ei fină mă inspiră mereu
o dau așa cum trebuie, cam ăsta-i stilul meu
[refren: kepa]
taci, nu mai vorbi neintrebată
dac-ai ști tu ce te-așteaptă
tu mă duci pe culmi înalte
te ascult, te-nțeleg, doar tu mă duci departe
taci, nu mai vorbi neintrebată
dac-ai ști tu ce te-așteaptă
tu mă duci pe culmi înalte
te ascult, te-nțeleg, doar tu mă duci departe
[outro: stres & kepa]
cu tine, sunt gata să explic că (explic că)
nu știi de bunuri și de frică (frică)
dar tu mai știi că (știi că)
pentru noi, prea mult nu strică (strică)
pentru noi, lumea-i prea mică (așa că zic să taci)
letras aleatórias
- letra de she good - glaso sa
- letra de göyərçin məktubu - brilliant dadaşova
- letra de information overdose - dan (pop)
- letra de another day, another mark - scars of tomorrow
- letra de invisible tormentor - frozen soul
- letra de matchmaker - haley blais
- letra de cherry ones - the barking aardvarks
- letra de estranha magia - pedro mafama
- letra de untouchable - balance breach
- letra de treason - reef (us)