a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 #

letra de un început de poezie - morbid (rou)

[strofă]
2 entități lipsite de formă de animal
se întâlniseră în largul unei mări ce n-avea mal
făcuseră schimb de priviri, dar niciunul nu-ndrăznea
să deschidă gura și să omoare liniștea
nu erau multe să-i lege, doar aerul împărțeau
și strălucirea lirică ce ambii o aveau
unul purta un stilou cu cerneala neatinsă
celălalt doar un caiet cu coala albă și nescrisă
tânjeau la poezie, fără ea se risipeau
să le aștearnă pe hârtie, gandurile-i implorau
dar într-o seară, când luna pândea de după munți
umbra ce purta caietul zise “hai sa nu fim muți!
te-am văzut agonizând, căci tu ești exact ca mine
avem un dar și un blestem ce ne face și rău și bine
separați n-avem destin și lirismul nu respiră
așa că, foilor mele cerneala ta o închină.”
auzind aceste vorbe, umbra cu stilou-n pumn
zise “eu scriu despre viață, tu despre moarte și scrum
câtă antiteză-ncape în caietul tau umil?
nu te temi că-n loc de versuri vom împărții același chin?
dar poate fix de asta noi doi ne vom potrivi
și lirica o să ne-aline de cumva vom suferi
așa că, din stiloul meu vom scrie amândoi
și în caietul tău zilnic vom umple mii de foi.”
așa au început două entități a scrie
cu patimă și extaz la aceiași poezie
se-ntreceau în epitete, și-n metafore cu carul
îmbinând curente literare, cultivându-si darul
și-ntr-o clipă de răgaz, când cei doi ‘și-admirau lucrarea
purtătorul de stilou zice “ți-am acceptat chemarea
și-s atât de mulțumit. acum pot să îmi scriu cuvântul
poezia noastră se-ncheie cand se umple caietul.”
a 2-a umbră-și petrecea serile-n dialog cu luna
recitându-i versurile, extaziat, zâmbind într-una
“dragă lună, în sfârșit cerneala-mi umple filele
nu mai am motive-acum să stau, să-mi număr zilele.”
dar intr-o zi, când cei doi scriau, ceva s-a-ntâmplat
cel ce purta stiloul s-a ridicat și-a plecat
celălalt debusolat, își răsfoi caietu-n grabă
și în loc să vadă o strofă, văzu doar o foaie albă
trecuseră câteva vieți omenești de când n-au scris
într-o seară luna-l vede pe cel cu caiet că-i trist
“ce te-apasă, veșnice poet, de ți capul în jos?
ori ți-era dor să îi vezi pe muritorii de prisos?”
cum să țin eu, dragă lună, capul sus? când a trecut
atâta amar de vreme și caietul n-am umplut
auzind acestea, luna lângă umbră se-așeză
“vechiul meu prieten, hai să-ți zic defapt ce se-ntâmplă
eu v-am urmărit pe amândoi încă de la-nceput
și că așa se va sfârși, încă de atunci am știut
căci cerneala așternută în caietul tău umil
n-a fost sinceră și pură, cum credeai tu, pe deplin
purtătorul de stilou acum e undeva departe
și-a găsit propriul caiet în care nu-i nici scrum, nici moarte
lirica voastră a-ngropat-o de mult în uitare
și n-a scris vreodată un vers cu deplină ardoare.”
așa a rămas biata entitate cond-mnată
să își poarte caietul ce nu va fi umplut vreodată
serile și le petrece recitind la nesfârșit
un început de poezie ce s-a terminat subit
i s-au adeverit până și cele mai mari frici
când urmele de stilou au devenit cicatrici
și dacă te întrebi de ce atât de brusc se-ncheie
e pentru că purtătorul de stilou.. era femeie

- morbid rou

letras aleatórias

MAIS ACESSADOS