letra de emite - mihnea crt
[verse 1]
orizontul e atât de aproape
gândurile mă poartă departe
în realitate nu există linii drepte
materie în continuă schimbare fără limite
ăsta-i locul unde nu e loc de regrete
că toate iau formă fizică și te atacă cu sete
secrete știute doar de tine, rogi să nu se repete
în minte au rămas doar fragmente, părți incomplete
am trăit și am uitat că la un moment dat
va trebui să am și lucruri de achitat
mi-am promis iar că acum o să fie diferit și am mințit
am uitat cum e când incipitul devine sfârșit
pe cine prețuiai nu făceai altceva decât să rănești
fericit fără persoanele fără de care nu puteai să trăiești
șarpele mușcă instinctiv după ce-l ajuți
zi de zi printre oameni mărunți, așa de mulți
mai demult visam frumos
umpleam foi de culoare, deschis către cosmos
acum am gânduri ce de abia le mai pot ține-n mine
unele tocesc mine, scapă pe file
le las libere, le dau o ordine
ne face speciali doar că ne urâm între noi
e ploaie peste palestina, peste tot noroi
lumea râde de tine când te deschizi
așa că decizi să n-o mai faci vreodată
realitatea asta încă mă surprinde câteodată
că e mai falsă decat o poză postată, așa că iar te-nchizi
dar trebuie să trec singur prin toate, așa e scris
mă gândesc doar dacă absența a fost bună, asta-i starea pură
primul pas înspre a mă regăsi a fost să realizez cât de pierdut sunt
am simțit iar ca la-nceput, am prețuit fiecare minut
câte idei promițătoare abandonate înainte de a le-ncepe
vicii ce se scaldă-n minte, cine pe cine minte?
tu vezi doar ce vreau eu să vezi
riști totul cand nu știi ce poți să pierzi
prețuiesti ce mai demult priveai ca pe o povară
continui să visezi chiar dacă știi că o să doară
[chorus]
orizontul pare mai departe ca niciodată
faptă și răsplată
minte izolată într-o cameră antifonată
se chinuie să vadă prin fereastra nespălată
orizontul pare mai departe ca niciodată
faptă și răsplată
minte izolată într-o cameră antifonată
se chinuie să vadă prin fereastra nespălată
[verse 2]
cred că-s doar tipicar, nu am tipar sparg metal dar tot e doar un duel mintal
scrisul mă scapă de orice blocaj mental
nimic ornamental, fără capital, greu să fie ceva chiar accidental
pentru mine hip-hopu-i vital, experimental
mă tot trage-napoi ca un câmp gravitațional
urăsc că totu-i digital, arde tot cantr-un furnal
sunt transcedental când scriu mă simt total
letras aleatórias
- letra de ex mwen (feat. will) - jude jean platel
- letra de blitz - suffers (producer)
- letra de in motion - tired violence
- letra de ты видишь (you see) - escapad
- letra de stay safe - me like bees
- letra de billionaires club - lil merihem
- letra de thruster - mint 400
- letra de smoke - sxmpra
- letra de give thanks (a holiday spectacular #2) - cookin' with grandma
- letra de somchlv2gv - jamie drastik