letra de omul (intro) - faust (rou)
spune-mi esență, iubire între oameni, viziune, prezență
misiune prin viață și focus, speranță, presiune, respir existență
nuanță, culoare, labirint, culuare, lumină, reper, influență
feeling, visare, om mic și om mare, zâmbet, întristare, instinct și prudență
scop, intuiție, har, premoniție, putere, muniție în brațe
model prin ambiție, speranțe, motiv, inspirație, dorință, tendințe, creație
natură, vibrație, individ și nație, dansăm dansul vieții cu grație
ne curge prin corpuri și apă și aer, respirăm și avem în fundație
omul – oameni suntem toți, laudat pare pomul
viață curge în noi, înaintăm cu sens, fără scop am fi toti limitați, fără formă
căutăm reper în alți oameni și pe urma cunoaștem, primim și respingem
și învingem când fără principii pricepem că am fi oameni goi, fără har, fără sens, fără aromă
simt c-am un rol pe pământ
ochii îmi oglindesc puterea din gând
doar un fir minuscul de praf dus de vânt
mă avânt printre oameni, sunt omul de rând
tranzitez secunde tăcut
trecând etape și pleoapele-mi sunt
grele, dar le țin deschise și visez că mi se
arată viziune, o notez și o cânt..
____________
mă plimb prin lumea asta, zbor
între sud și nord
între est și vest
trec prin dedesubt și peste nori
plutesc și cresc
traiesc un timp și mor
viața trece cât clipesc
că sunt doar un om
că sunt doar un om
____________
și oamenii au parte de darul lor
ar gusta din toate, știu, dar nu luăm
cu noi după moarte nici banu gol
și cât inima bate-avem doar un rol
și toți au păcate-n cântarul lor
și fără greșeli nici nu par un om
semănăm, dar toți au tiparul lor
și doar frumusețea separă-un om
și-un om face multe să pară-un om
dar unii ascund în sertarul lor
secrete ce pot diseca un om
se vede-n ei frica, curajul lor
și iubești mai mult când se cară-un om
dar iubesc cu toți mirajul
cum omul emana aroma și vraja
când fructul diferă, da-i același pom
letras aleatórias
- letra de das ist frankfurt - dú maroc
- letra de soul power - kon'science
- letra de el príncipe - saurom
- letra de jc - pambo
- letra de drey weyber - versengold
- letra de танцуй / до утра (zz) - тати (tati)
- letra de because he lives - nicole c. mullen
- letra de jag vill leva i europa - jan hammarlund
- letra de until there’s nothing left - guante & big cats
- letra de titulaire indiscutable - six