letra de maseev - arkanian
[refren]
vine seara iară, n-am stare
arăt de parcă am făcut fix ceea ce pare
colectiv unit, avem de toate în pahare
brigada ta e aproape de retrogradare
pov, facem înc-o filmare
asta-i eminescu, nu-i sare
mă-ntreaba cu ce nară, îi zic baby oricare
în club toată lumea sare
cum o facem masiv
cum se mișcă lasciv
chimicale activ
nu jucăm defensiv
cum o facem masiv
cum se mișcă lasciv
chimicale activ
nu jucăm defensiv
[strofa 1]
pun bani peste bani, nu-s atent la țărani
am crescut în vitan, nu-mi zice de golani
am crescut cu spartani, dispar vrеo doi pe an
așa-i jocu’ murder, pe stradă cu șamani
am spart douăzеci de grame, vine ora de culcare, da’ mai am vreo zece dame pe drum
aici e care pe care, sună tare-n difuzoare, vor să faca ca mine da’ n-au cum
unșpe piese, album
hiroshima, dau bum
pula tare, alun
cu mașina dau zoom
m-am omorât, m-adun
hotbox, mult fum
împodobit cu gheață ca un brad de ajun
da-da-dacă vreau ceva întotdeauna îl vreau acum
vrea să ne vedem, îi zic soon
o fut de nu-nțelege după nu o mai sun
am devenit o scârbă da’ măcar mi-asum
[refren]
vine seara iară, n-am stare
arăt de parcă am făcut fix ceea ce pare
colectiv unit, avem de toate în pahare
brigada ta e aproape de retrogradare
pov, facem înc-o filmare
asta-i eminescu, nu-i sare
mă-ntreaba cu ce nară, îi zic baby oricare
în club toată lumea sare
cum o facem masiv
cum se mișcă lasciv
chimicale activ
nu jucăm defensiv
cum o facem masiv
cum se mișcă lasciv
chimicale activ
nu jucăm defensiv
[strofa 2]
shout out my label, that’s me
shout out prințesa mea bi
g-uri rămase vreo trei
îmi iau mare g în vreo trei
sare arkanu’ pe ei
pizde și-o-ncearcă cu chei
nu mă prinzi nici dacă vrei
latru cu ai mei toți căței
copilăria pe aleei
fac ce-am visat pentru lei
fac circ cu toți frații mei lei, v-arăt stilu’ sensei, picanterii ardei, nu m-atinge, ce vrei
sună pizda, nu vin
seara cu necazuri, ridic banii de la rin
nu mai prea mănânc doar că nu e de la regim
cum cu cine sunt fratele meu e anonim
le-am fute pe toate, nu știm dacă reușim
leacu’ meu făcut din întuneric și venin
o sută de gorile, știe orașu’ că venim
[refren]
vine seara iară, n-am stare
arăt de parcă am făcut fix ceea ce pare
colectiv unit, avem de toate în pahare
brigada ta e aproape de retrogradare
pov, facem înc-o filmare
asta-i eminescu, nu-i sare
mă-ntreaba cu ce nară, îi zic baby oricare
în club toată lumea sare
cum o facem masiv
cum se mișcă lasciv
chimicale activ
nu jucăm defensiv
cum o facem masiv
cum se mișcă lasciv
chimicale activ
nu jucăm defensiv
letras aleatórias
- letra de javeed - taham
- letra de prawie do nieba - robert chojnacki
- letra de jugement - ferre gola
- letra de and so peter dances - all human
- letra de fever - don diablo & cid
- letra de friend or foe - esther rose
- letra de xaxo - emana cheezy
- letra de verte bailar - el mini & kaydy cain
- letra de negrume da noite - ilê aiyê
- letra de abortive internment - deadborn