letra de nu pot muri - a.u.g. (rou)
[refren]
nu mă tem de moarte, că ea m-a făcut să fiu om
nu mă tem de viață, că ea m-a făcut să fiu om
pe dracu’, așa va fi mereu, nu pot interveni
dacă nu-ți iei lumea-n cap, o să îți ia alții capul
[strofa 1]
și ce dacă mă vede lumea?
nu m-am hotărât eu, să fiu beat ca lumea
condiționat, m-am ambiționat să zbor de pe o stâncă
mi-am luat avânt, al dracu’, nu pot muri încă
cum dracu’ putem muri în ogrăzi
când avem atâtea mizerii, ce mișună pe străzi?
am încercat să mor sugrumat, dar n-am putut
și dup-aia, am încercat să leg sfoara și de gât
tot așa, mi-a adus un fan un cuțit cadou
am vrut să mi-l bag în gât, dar mi l-a luat mama din nou
poate o să meargă cu o buca’ de pâine, dar s-a-ntâmplat
că, între timp, pâinea a mucegăit… ce căcat!
intrat în depresie, casa a scos al dracu’ piesă
am intrat la el în casă, să-l omor, fără pic de interes
am vrut să mă omor, sărind într-o groapă din românia
erau prea multe, coaie, n-am putut alege una
când m-am futut cu fantoma lu 2pac, eram încarcerat
apoi, cu prezervativul pus, am realizat că nu-i adevărat
am realizat ceva, după toți acești ani:
să economisesc mult, să mor sufocat în bani
[refren]
nu mă tem de moarte, că ea m-a făcut să fiu om
nu mă tem de viață, că ea m-a făcut să fiu om
pe dracu’, așa va fi mereu, nu pot interveni
dacă nu-ți iei lumea-n cap, o să îți ia alții capul
[strofa 2]
întins pe targă, în spital, am remarcat
că dacă nu mor acasă, mor aicea, infectat
când m-a văzut mama, prefăcut mort pe podea
m-a așezat lejer în pat, să nu îngheț dracu’ pe ea
am încercat să mor beat, dar s-a-ntâmplat
ca al dracu’ suc să n-aibă alcool, deci, iară am scăpat
alergat de câini, ai dracu’ de hingheri
m-au luat de pe stradă, spunând că m-au salvat, și ieri
am vrut să mor de la țigări, dar mi-am pus pofta-n cui
spune mama, că o să ajung al nimănui
am vrut să-ncerc să mor, luându-mi un pumn în față
și apoi, mi-am amintit că mircea badea încă e-n viață
am vrut s-aștept moartea, să mor și eu ca deșteptul
dar, a dracu’ moarte, că încă-l căutam pe iliescu
am zis să găsesc maimuțe, să mă omoare cu ciocanul
dar, din păcate, am dat doar de bianca drăgușanu
am vrut să plec, să n-am moarte în românia
dar nu știu alte limbi, și nu pot să mă schimb
am vrut să mă tai la vene cu flexul, nu-s materialist, mă
dar am renunțat, când am văzut că flexul nu-i băgat în priză
dacă există o forță divină, să vină
să se uite-n ochii mei, spunând că eu n-am nici o vină
când gândești diferit, lumea se ia de tine
și o să te omoare ei, schimbând multe destine
voi continua să mă omor, până-mi trage unul clanța
și dacă mai scot maxim o piesă, chemați ambulanța
[refren]
nu mă tem de moarte, că ea m-a făcut să fiu om
nu mă tem de viață, că ea m-a făcut să fiu om
pe dracu’, așa va fi mereu, nu pot interveni
dacă nu-ți iei lumea-n cap, o să îți ia alții capul
nu mă tem de moarte, că ea m-a făcut să fiu om
nu mă tem de viață, că ea m-a făcut să fiu om
pe dracu’, așa va fi mereu, nu pot interveni
dacă nu-ți iei lumea-n cap, o să îți ia alții capul
letras aleatórias
- letra de calling - red rob
- letra de monica - lil tib
- letra de ciudad de dios - jonathan & sarah jerez
- letra de i wanted you to feel it (demo) - phendste
- letra de я не буду твоей (i won't be yours) - ани лорак (ani lorak)
- letra de bad men - markandrewhouston , khylil
- letra de dachshund - cody's program
- letra de p-top* - young thug
- letra de son of luca - class_sick
- letra de where tf u at - lunagrace